Există un anumit tip de persoană care pare să fie, mereu, ghinionistă în dragoste. În ciuda celor mai bune intenții și eforturi, trece de la un candidat nesatisfăcător la altul, fără să-l întâlnească pe cel potrivit. Unul s-a dovedit că este căsătorit cu altcineva, altul – după o perioadă inițială de entuziasm – nu a mai sunat niciodată, iar un al treilea s-a dovedit a fi alcoolic și violent. Nu putem decât să simțim simpatie pentru ceea ce pare a fi o serie nesfârșită de ghinioane...
Și totuși, dacă analizăm problema mai atent, s-ar putea să descoperim că "ghinionul" poate explica doar o parte din situație – și că, de fapt, există un proces mai complex. Persoana "ghinionistă" nu doar a avut ghinion în a da peste o succesiune de parteneri problematici, ci i-a căutat în mod activ și i-a invitat în viața sa, asigurându-se că niciun candidat mai bun nu ar avea șansa să merite un loc. Simpatia este, poate, încă justificată, dar mai degrabă pentru situația reală, nu pentru problema aparentă.
Deși pare logic să ne dorim un partener care să ne trateze cu respect, tandrețe și loialitate, în realitate aceste calități pot provoca uneori anxietate uriașă și, în anumite cazuri, chiar repulsie.
S-ar părea că ar fi minunat dacă cineva ne-ar aduce micul dejun la pat, ne-ar spune porecle drăgălașe, ne-ar mărturisi cât de dor i-a fost de noi sau ne-ar oferi un ursuleț de pluș când plecăm într-o călătorie... Cu siguranță, nimic nu poate fi mai frumos, nu-i așa? Ei bine, pentru cei care au îndoieli serioase despre propria lor valoare, asemenea gesturi de afecțiune pot fi copleșitoare, declanșând disconfort și anxietate. De ce ar gândi persoana iubită atât de frumos despre noi, când noi înșine nu ne putem suporta? Cum putem să fim atât de grozavi în ochii lor când noi suntem, în adâncul sufletului, disprețuitori față de propria noastră persoană? Ajungem să întâmpinăm atențiile lor cu același dispreț pe care îl rezervăm lingușitorilor falși, simțindu-ne inconfortabil să primim daruri pe care, în sinea noastră, credem că nu le merităm.
Pentru a scăpa de acest disconfort, putem căuta, inconștient, parteneri care să fie suficient de "cruzi" pentru a ne confirma convingerile negative. Ei nu sunt încântați când intrăm într-o cameră, nu se interesează de copilăria noastră sau de cum ne-a fost ziua, nu manifestă un entuziasm deosebit în relația intimă, flirtează cu alte persoane și nu oferă nicio garanție că relația va dura până mâine. Deși sună îngrozitor – și într-un sens este – un astfel de partener poate părea mai suportabil decât cineva care ne oferă bunătate nemeritată. Cel puțin, cruzimea lor se potrivește perfect cu felul în care ne vedem noi înșine.
Indiferent de ce pretindem, există întotdeauna parteneri potențiali gata să ne trateze cu adevărat bine. Dar, adesea, fără să fim conștienți, am devenit experți în a-i respinge rapid, etichetându-i drept "plictisitori" sau "neinteresanți" – cu alte cuvinte, persoane care nu sunt predispuse să gândească despre noi la fel de negativ cum o facem noi înșine sau care nu ar reuși să ne facă să suferim așa cum credem că ar trebui.
De fapt, acești oameni buni nu sunt nici pe departe naivi. Au remarcat în mod inteligent ceva despre noi ce poate nu am observat încă: că nu suntem îngrozitori și că, dincolo de apărările noastre, suntem de fapt amabili, calzi și demni. Ne sperie bunătatea lor pentru că ne contestă un pilon fundamental al psihologiei noastre – ideea că suntem predestinați să fim pedepsiți.
Vom reuși să-i vedem și să-i acceptăm în viața noastră, abia atunci când vom accepta că, pentru toate imperfecțiunile noastre (perfect normale), nu merităm să fim tratați rău pentru tot restul vieții noastre.
O relație sănătoasă începe cu noi înșine. Când începem să ne vedem așa cum ne văd oamenii buni, le dăm o șansă reală să facă parte din viața noastră.
Ai curajul să te privești cu blândețe?
Comentários